Discuțiile despre transferul lui Valerică Găman la Vitesse Arnhem i-a prilejuit lui Adrian Mititelu un nou tur de forță al televiziunilor. Patronul Științei l-a acuzat dur pe fundaș, despre care a spus că poate chiar să ajungă la închisoare dacă se transferă în Olanda.
„Ceea ce s-a întâmplat e caz penal! Voi cere intervenția Parchetului, ar trebui să se sesizeze”, și-a început Adrian Mititelu tirada. Apoi, patronul Universității a trecut la acuze, fără să pronunțe însă vreun nume: „Un fost jucător al Craiovei, care a evoluat în Olanda, l-a dus pe Găman la Arnhem”. În final, Mititelu a recurs și la amenințări. „Mâine (n.r. – azi) o să vin la LPF cu dovezi, așa că să nu încerce cineva să-mi spună că actele acelea de reziliere care sunt la Ligă sunt valabile. Să vedeți cu ce dovezi vin eu!”, a încheiat șeful Universității.
De Bărboianu nu știu nimic, probabil stă și suferă pe undeva că n-are și el ofertă! Adrian Mititelu, patron Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER